De ce amâni lucrurile care contează cel mai mult pentru tine?

Încă nu ai început să lucrezi la dizertație, deși de-abia aștepți să termini facultatea. Ai găsit o ofertă de muncă super faină, dar încă nu ai aplicat. Eviți să inviți o persoană la întâlnire, deși doar la ea îți stă gândul. De fiecare dată când îți aduci aminte de asta simți o strângere ușoară și treci mai departe. Speli vasele și faci curat prin casă. Deschizi Netflix în timp ce stai pe telefon. Te arunci în alte treburi mai puțin importante. Seara promiți că mâine chiar te apuci de treabă.

E posibil să fi auzit înainte explicația psihologică din spatele acestui fenomen: nu ești leneș/ă, amâni ceva important pentru că eviți o emoție neplăcută. Însă uneori, chiar și dacă știi de unde vine o problemă, tot îți este greu să o soluționezi. A ști de ce procrastinezi e diferit de a gestiona procrastinarea.

Ce eviți de fapt

Creierul nu este descurajat de scrierea unei lucrări, de completarea unei aplicații sau de trimiterea unui mesaj. Este descurajat de posibilul eșec, de amenințarea imaginii tale despre tine. Lucrurile pe care le amânăm nu sunt cele mai dificile, dar sunt cele cu mize mari, care ne lasă vulnerabili. Respingerea pentru un job înseamnă un vis pierdut, refuzul de a ieși la o întâlnire ne atacă stima de sine, o dizertație mediocră ne poate restricționa viitorul.

În clipa în care te gândești să te apuci, o parte din tine face un calcul rapid și îți spune că, dacă te apuci, riști să simți eșec, rușine, dezamăgire. Dacă amâni, scapi de această senzație (temporar). Amânarea câștigă de fiecare dată, pentru că oferă o ușurare imediată, dar costul ei vine mai târziu, atunci când ne dăm seama că nu ne-am folosit de oportunitățile care ne-au ieșit în cale.

De ce rămâi blocat/ă deși știi asta

Poate ai încercat diverse tehnici pentru a gestiona tendințele tale de procrastinare (împarte sarcina în pași mici, folosește un timer de 25 de minute), dar ai observat că nu te-au ajutat așa cum sperai. Motivul este că tehnicile acestea schimbă comportamentul, dar emoția, care este de fapt sursa procrastinării, nu se schimbă prin aceste strategii.

Această emoție este adesea hrănită de o convingere formată pe parcursul anilor, uneori ascunsă, pe care o ai despre tine ("Dacă greșesc, nu voi fi iubit/ă", "Dacă nu fac perfect, înseamnă că nu sunt bun/ă de nimic", "Dacă cer ajutor, sunt o povară"). Convingerea aceasta încarcă o sarcină importantă pentru tine cu o miză uriașă. Nu există loc de îmbunătățire, nu există nuanțe. Totul trebuie să fie făcut perfect, altfel înseamnă că ai eșuat și că nu ești o persoană bună, valoroasă, inteligentă, demnă de iubit. Un timer de 25 de minute nu poate concura cu această frică imensă, construită pe parcursul anilor.

Un exercițiu care merge mai adânc

Data viitoare când te prinzi amânând ceva anume, oprește-te și fă acest lucru în scris. Scrisul contează: în minte gândul fuge prea repede ca să-l prinzi.

Răspunde, pe rând, la patru întrebări despre acel lucru concret pe care îl amâni:

1. Ce simt în corp chiar acum, când mă gândesc să mă apuc? Nu ce gândesc, ce simt fizic. Strângere în piept, greutate, neliniște în stomac, dorința de a fugi. Doar numește-o.

2. Dacă mă apuc și iese prost, ce ar însemna asta despre mine? Aici e cheia. Lasă răspunsul să meargă până la capăt. "Aș întârzia" nu e capătul. Capătul sună mai degrabă a "ar însemna că nu sunt în stare", "că toți și-ar da seama că nu merit poziția asta", "că l-aș dezamăgi".

3. De unde îmi e cunoscută senzația asta? Când am mai simțit-o? De obicei nu e prima oară. Frica asta are o vârstă. Vezi dacă o poți urmări înapoi, spre o școală, un părinte, un moment în care ai învățat că a greși costă scump.

4. Dacă un prieten bun mi-ar spune că simte exact asta, ce i-aș răspunde? Observă cât de diferit, cât de mai blând vorbești cu altcineva decât cu tine.

Fă asta și o să observi ceva. Sarcina pe care o amâni e mică. Frica din spatele ei nu e. Și nu e despre prezent.

Ce face exercițiul și ce nu poate face

Exercițiul ăsta îți arată harta. Îți arată că ceea ce eviți nu e textul, ci o senzație veche legată de cine ești. Pentru multe momente, conștientizarea asta e de ajuns ca să te poți apuca. Vezi clar că mizele pe care le simți nu sunt mizele reale, și asta slăbește strânsoarea.

Dar dacă ai făcut exercițiul și ai descoperit că aceeași frică apare peste tot, nu doar la un text, ci în relații, în muncă, în felul în care îți tratezi propriul corp, atunci ai dat de ceva ce nu se rezolvă pe o foaie. Convingerile de genul "nu sunt suficient" sau "nu am voie să greșesc" s-au format în relație, de obicei cu oameni importanți din copilărie, și se vindecă tot în relație. De-asta terapia funcționează acolo unde introspecția singură se blochează. Nu pentru că ai nevoie de cineva care să-ți spună ce să faci, ci pentru că anumite lucruri din noi se dezgheață doar când sunt văzute și ținute de altcineva, în siguranță, fără judecată.

Procrastinarea cronică e adesea vârful a ceva mai mare. E felul în care o parte din tine te protejează de o durere pe care a învățat cândva că nu o poate suporta. Merită privită cu curiozitate, nu cu reproș. Și merită, uneori, privită împreună cu cineva.

Dacă te regăsești în asta și simți că învârți aceleași tipare de mult timp, o conversație cu un terapeut poate fi locul în care începi să le înțelegi de la rădăcină. Programează o ședință.